Contact      Login

Valoarea echipei de Legal a Farmexim & Help Net, parte din PHOENIX Group, a primit recunoaștere la nivel de headquarter, în Germania

Pentru grupul PHOENIX, primul semestru al anului în curs a fost bogat în proiecte, toate diviziile de business ale companiei fiind extrem de active. Un impact deosebit asupra acestei situații a avut-o numirea, începând cu 1 februarie 2022, a unui nou director general. Nikolay Kolev a preluat conducerea companiilor PHOENIX în România, el ocupând funcția de MD și pentru PHOENIX Pharma EOOD, din Bulgaria, încă din anul 2018. „Odată cu acest mandat, organizația a primit un boost de energie și noi proiecte care ne-au antrenat și activat în asigurarea suportului juridic necesar stabilirii echilibrului juridic și minimizării riscurilor aferente”, a declarat av. Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director la Farmexim & Help Net, parte din PHOENIX Group.

În toate aceste luni, organizația a fost orientată spre eficientizarea modului de lucru interdepartamental, inclusiv ca viziune. „Am acționat ca o echipă unică, care lucrează pentru același bine comun individual, dar și social, această reașezare fiind unul dintre proiectele de top”, subliniază avocatul.

De asemenea, multe proiecte de dezvoltare a diviziei de business de servicii farma integrate au ocupat un procent important din munca Departamentului juridic, inclusiv prin raportare la complexitatea contractelor de acest gen.

„Perspectivele de business există, dinamica în creștere și presiunea pe inovație fiind esențiale inclusiv pentru Departamentul juridic, care nu este doar un departament de suport, ci un partener real pentru fiecare dintre departamentele operaționale/de vânzări dintr-o organizație”, nuanțează Mihaela Scărlătescu.

În acest context, cele mai mari volume de muncă au fost generate pentru Departamentul juridic din zona de Dreptul muncii. De asemenea, proiectele comerciale dedicate colaborării cu parteneri importanți din industria farmaceutică în ce privește acordarea de servicii farmaceutice integrate (distribuție exclusivă pe teritoriul României, servicii adiacente de reprezentare în fața autorităților, a deținătorilor de Autorizații de Punere pe Piață, servicii de regulatory, quality și farmacovigilenta, reprezentare clawback etc) au ținut ocupată echipa coordonată de Mihaela Scărlătescu. „Nu pot să nu menționez aici și primul proiect de hub farma organizat în România pentru un producător, care acoperă șase țări din regiune, proiect ce a presupus și multă implicare pe partea de regulatory în coordonare cu partea comercială. Cât despre litigii, cred că succesul unui departament juridic se măsoară într-un număr mic de litigii, ceea ce este și cazul PHOENIX group în România. Având în vedere inflația din România și toate evenimentele externe adăugate pandemiei de Covid, orice organizație din România este afectată de situația economică globală, fie ea publică sau privată. Important este însă ca organizația să gestioneze cu eficiență resursele pe care le are și să ajusteze în timp adecvat proiectele care pot asigura succesul în astfel de situații în piață”, completează avocatul.

Strategie de expansiune în România


PHOENIX group se bazează pe o strategie de expansiune în România, astfel că numărul de farmacii Help Net aproape că este dublu în prezent față de anul 2018. Pentru fiecare dintre proiectele care vizează acest segment compania colaborează și cu avocați externi.

Politica de personal a PHOENIX Group nu a suferit ca urmare a efectelor generate de pandemie. După încetarea stării de alertă programul flexibil s-a menținut pentru acele categorii de angajați unde acest lucru este posibil, în depozite și farmacii fiind necesară prezența fizică la locul de muncă a întregii echipe).

„Nu au fost neapărat provocări în acest sens, nevoile angajaților cu privire la programul flexibil au fost ascultate și, în acest moment, acolo unde este posibil, managerii de departament au organizat cu angajații un program de lucru flexibil, stabilind și KPI clari. Am înțeles noua realitate și ne-am adaptat astfel încât să avem un impact pozitiv asupra angajaților noștri. Ne concentrăm eforturile asupra oamenilor din echipa noastră, îi ajutăm să performeze, să își dezvolte abilitățile, cunoștințele și capacitățile de care au nevoie în mod individual pentru ca fiecare dintre ei să se dezvolte către cea mai bună variantă a sa, pentru a excela în rolurile pe care le au și dincolo de acestea. Avem oameni excepționali în echipă, iar acest lucru ne oferă o bază excelentă pentru succes și pentru viitor. Această cultură este o sursă de mare mândrie pentru noi, precum și un motor-cheie al performanței”, explică Mihaaela Scărlătescu.

În zona resurselor umane, proiectele de anvergură au fost și sunt reprezentate de reașezarea eficientă a departamentelor în sensul optimizării proceselor de decizie, de organizare și comunicare între toți membrii echipelor și mai ales în sensul asigurării scopului comun și misiunii companiei.

În acest moment, prioritate în viziunea Departamenului juridic o au proiectele comerciale de grup la nivel regional (EEC, țările baltice), proiectele de employment și proiectele de GDPR și compliance.

Referindu-se la cele mai importante trei obiective de îndeplinit până la finalul anului, liderul Departamentului juridic indică implementarea unui proiect de avizare electronică/arhivare a contractelor în toate societățile care fac parte din PHOENIX Group în România și finalizarea cu succes a proiectelor comerciale regionale. De asemenea, pentru Mihaela Scărlătescu un obiectiv important este acela „ca echipa să fie unită, în același spirit de valori și mai ales să fie îndrazneață și cu viziune în toate aceste proiecte”.

----------------------------------------------------------------

Recunoaștere la nivel de headquarter, în Germania, a valorii Departamentului juridic
al PHOENIX Group din România


„În măsura în care proiectele se vor înmulți, vom lua în calcul atragerea de noi talente. Pe de altă parte, în toți acești ani, am atras tinere talente, tineri juriști cu dorință și potențial care să crească profesional cât mai frumos. Noi, juriștii, indiferent că suntem avocați sau nu, avem această datorie de a forma generațiile ce ne urmează. Rolul meu ca Head of Legal de-a lungul timpului a fost tocmai acela de a întări poziția și raționamentul juridic al echipei interne. Și, fără falsă modestie, acesta este rolul în care mă simt cel mai bine, iar rezultatele s-au văzut în fiecare mandat al meu. Echipa mea, în funcție de specializare și rol, are putere de decizie în proiecte interne  de orice dimensiune, inclusiv în ce privește contractele cele mai complexe sau restructurări complexe de departamente. Și tocmai acestă implicare directă ne-a adus recunoașterea și la nivel de headquarter, în Germania, a PHOENIX Group, echipa din România fiind acum implicată și în proiecte regionale, unde nu România este în prim plan. Aceasta este o recunoaștere de valoare pentru Departamentul juridic al PHOENIX Group din România, recunoaștere care are în spate nu numai multă muncă, dar și curaj, încredere în noi și unii în ceilalți, o bună comunicare și mai ales curiozitatea aceea de a întreba de cinci ori ‘de ce?’ și ‘cum să facem mai bine?’.”

Mihaela SCĂRLĂTESCU,
Head of Legal and Compliance Director la Farmexim & Help Net, parte din PHOENIX Group

---------------------------------------------------------------


Departamentul juridic este format acum din 12 oameni, care acoperă toate nevoile de asistență juridică la nivelul tuturor companiilor din PHOENIX group în România. Pe viitor, odată cu înmulțirea proiectelor în care juriștii sunt implicați, este luată în calcul creșterea echipei până la 14 juriști.

„Performanța înseamnă mulțumirea clienților noștri, încrederea lor și de ce nu, surpriza cu care ne spun că a devenit plăcut să vii la juridic, pleci lămurit și cu zâmbetul pe buze. Trecând însă peste perfomanța socială a unui departament ce poate părea ostil în rolul lui, performanța înseamnă pentru noi, cei de la Departamentul juridic: să răspundem în timp util cunoscând și înțelegând bussinessul, cu soluții și prezentare clară de beneficii versus riscuri. Performanța înseamnă parteneriat real cu rezultate concrete în realizarea proiectelor comerciale/operaționale și/sau administrative ale organizației”, concluzionează Mihaela SCĂRLĂTESCU.

Most Advanced Responsive Page builder for Joomla

Who's Online

Avem 108 vizitatori și nici un membru online

About Us

Lady Lawyer este un site de știri din grupul BizLawyer care urmărește să consolideze rolul jucat de femei în profesia de avocat și profesiile conexe.