Departamentul de Litigii si Arbitraj este al doilea ca volum de activitate și ca încasări al biroului din București al Wolf Theiss, fiind format din 6 avocați, a precizat Ligia Cecilia Popescu, Partener Wolf Theiss, într-un interviu acordat BizLawyer. Practica de litigii acoperă un procent de 24% din volumul total de activitate al biroului. Proiectele cheie ale echipei de Litigii și Arbitraj se circumscriu, în primul semestru al anului 2019, unui portofoliu de clienți cu litigii de valori mari (peste 200 milioane de euro) reprezentând dispute între investitori străini și Statul român în domeniul fiscal și încălcarea obligațiilor post-privatizare. De asemenea, spune Ligia Cecilia Popescu, echipa asigură reprezentare în arbitraje internaționale unor clienți internaționali privind proiecte de infrastructură și servicii publice, insolvență, litigii de muncă, proprietate intelectuală și industrială, achiziții publice, cu un portofoliu care depășește 50 de milioane de euro.
Mai multe despre proiecte, cele mai complicate dosare, profilul clienților și modul în care lucrează avocații Wolf Theiss, în interviul acordat de Ligia Cecilia Popescu, Partener Coordonator al Departamentului Litigii și Arbitraj, publicației BizLawyer.
Ligia Cecilia Popescu: Departamentul de Litigii si Arbitraj este al doilea ca volum de activitate și ca încasări al biroului din București al Wolf Theiss, fiind format din 6 avocați. Practica de litigii acoperă un procent de 24% din volumul total de activitate al biroului.
Partenerul coordonator se implică în stabilirea strategiei pentru anumite dosare, considerate foarte importante datorită valorii pretențiilor sau naturii/complexității cauzei și asigură reprezentarea în aceste dosare la instanțele superioare. Alocarea avocaților pe dosare se realizează pe criteriul eficienței cost-timp, în funcție de complexitatea cauzei și experiența avocatului. Toți avocații echipei pot pune concluzii la Curtea de Apel iar anumiți avocați cu o experiență substanțială pot pune concluzii la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Wolf Theiss dispune de o rețea integrată de birouri în 13 jurisdicții din Europa Centrală și de Est, toate dispunând de departamente locale de Litigii și Arbitraj puternice ceea ce ne permite să oferim servicii regionale integrate. Acest model generează eficiență pentru operațiunile regionale ale clienților noștri precum și o calitate superioară a asistenței juridice acordate, generată de combinarea cunoștințelor de drept local cu drept comparat.
Echipa susține eforturile de dezvoltare a portofoliului de clienți ai biroului colaborând cu celelalte departamente din firmă în activități de marketing, organizare și participare la conferințe, formare profesională continuă etc. De asemenea, colaborăm în ceea ce privește interpretarea unor aspecte de drept substanțial în anumite cauze precum și în proiecte specifice cum ar fi exercițiile de Due Diligence etc.
Profilul standard al clienților constanți ai Departamentului Litigii și Arbitraj include, cu preponderență, societăți multinaționale, instituții de credit și fonduri de investiții dar suntem alături în instanță și de ONG-uri ale căror valori le împărtășim și uneori persoane fizice.
Proiectele cheie ale echipei de Litigii si Arbitraj se circumscriu în primul semestru al anului 2019 unui portofoliu de clienți cu litigii de valori mari (peste 200 milioane de euro) reprezentând dispute între investitori străini și Statul român în domeniul fiscal și încălcarea obligațiilor post-privatizare. De asemenea, echipa asigură reprezentare în arbitraje internaționale unor clienți internaționali privind proiecte de infrastructură și servicii publice, insolvență, litigii de muncă, proprietate intelectuală și industrială, achiziții publice, cu un portofoliu care depășește 50 de milioane de euro.
![]() |
Desigur, o parte substanțială din portofoliul nostru de clienți este generată de recomandări ale colegilor noștri din departamentele de litigii și arbitraj ale unor firme internaționale care nu au rețele regionale în Europa Centrală și de Est. În calitatea mea de Partener coordonator al acestei practici acord o atenție substanțială participării la conferințe internaționale și la proiecte academice (ghiduri internaționale etc.) comune cu aceștia ca modalități de dezvoltare a practicii noastre.
→ Reprezentarea unui fond de investiții din Arabia Saudită într-un litigiu inițiat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) împotriva acționarului majoritar al celui mai cunoscut producător de motoare electrice și locomotive din România pentru o pretinsă încălcare a obligațiilor de investiții post-privatizare. Am obținut o reducere inițială a pretenției de la 300 de milioane de euro la 180 de milioane de euro, câștigând și procesul în primă instanță. În prezent continuăm să reprezentăm clientul în apelul inițiat de AAAS.
→ Reprezentarea unui grup de nouă (9) producători și finanțatori din industria cinematografică de la Hollywood (SUA) într-un dosar privind industria de divertisment (film) din România și SUA cu o pretenţie de 10 milioane de euro, generată de o pretinsă încălcare a drepturilor de autor (copyright) printr-un film de succes lansat la Hollywood. După obținerea unei hotărâri în primă instanță în favoarea clienților noștri, continuăm să îi reprezentăm în fața Curții de Apel. Procesul în primă instanță a durat peste trei (3) ani, a implicat administrarea unui probatoriu extrem de substanțial administrat inclusiv prin comisii rogatorii în SUA și s-a desfășurat sub presiune mediatică.
→ Reprezentarea unei societăți multinaționale specializată în managementul unor surse de energie regenerabilă pe plan internațional și a unor afiliați ai acestei din România care dezvoltă parcuri fotovoltaice în Brașov într-o acțiune în pretenții în valoare de 32 milioane de euro precum și a unor proceduri de insolvență și executare silită aflate în legătură cu acest proiect.
→ Reprezentarea unei societăți multinaționale specializată în producerea de componente auto într-o acțiune în valoare de 12,4 milioane de euro împotriva Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) în legătură cu regimul TVA precum și în legătură cu suspendarea procedurii de executare a cinci decizii fiscale emise de autoritățile fiscale române în 2017 și 2018.
Principalii factori care influențează complexitatea unui dosar rezidă din valoarea pretențiilor deduse judecății, natura problemelor de drept invocate, complexitatea probatoriului de administrat și, nu în ultimul rând, gradul de mediatizare a cazului.
Cel mai complex proiect de acest tip pe care îl coordonez de peste zece (10) ani a fost generat de incendiul clădirii de birouri Millenium Business Center (MBC) din 2009 care a determinat un număr mare de litigii pentru clientul nostru care este proprietarul clădirii, fondul de investiții Aberdeen Immobilien Kapitalanlagegesellschaft MBH și filiala sa locală, Degi Millenium.
Dosarele sunt în acțiuni în pretenții împotriva tuturor factorilor implicați în edificarea MBC (un grup de companii de construcții din România, Turcia și Grecia contractate în baza unui acord FIDIC Yellow Book 1999), a asigurătorului precum și în litigii inițiate de proiectantul MBC privind presupuse încălcări ale drepturilor de autor și de către Biserica Armeană din București. Litigiile din România se desfășoară în paralel cu proceduri similare în fața instanțelor străine în legătură cu care colaborăm cu o reputată firmă de avocatură din Germania.
Da, anterior colaborării cu Wolf Theiss am coordonat proiecte multijurisdicționale în domeniul dreptului concurenței implicând notificări de concentrări economice iar în cadrul Wolf Theiss am coordonat insolvențe transfrontaliere. De asemenea, dosarele noastre implică frecvent administrarea probatoriului prin comisii rogatorii sau participarea noastră ca experți privind dreptul românesc în dosare de arbitraj desfășurate în alte jurisdicții.
Da, gestionăm în prezent un portofoliu de arbitraje cu o valoare totală de peste 30 de milioane de euro desfășurate atât în fața Camerei Internaționale de Comerț Paris (ICC) cât și la nivel local.
Suntem specializați în arbitraje privind contractele FIDIC Yellow Book și FIDIC Red Book inclusiv împotriva Companiei de Autostrăzi din România (CNAIR) legate de proiecte de infrastructură.
În cadrul departamentului am acumulat o experiență substanțială reprezentând clienți din anumite industrii, inclusiv industria jocurilor de noroc, obținând de-al lungul timpului decizii inovatoare la Înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce privește, de exemplu, tratamentul fiscal al pariurilor și pronosticurilor sportive etc. În prezent reprezentăm unul dintre cei mai importanți operatori internaționali activ pe piața din România într-un dosar care combină regimul mandatului de gestiune colectivă reglementat de legea drepturilor de autor cu aspecte specifice ale industriei jocurilor de noroc.
De asemenea, procedura arestării unei nave în portul Constanța a fost un proiect care părea inițial destul de simplu dar care a dobândit în scurt timp valențe internaționale neașteptate care i-a conferit un caracter foarte interesant.
Da, Departamentul de Litigii și Arbitraj gestionează un număr în creștere de dosare de criminalitate economică - fraude bancare, infracțiuni informatice, fraude ale managementului companiilor multinaționale etc. - astfel încât dezvoltarea acestui domeniu se află printre prioritățile noastre. În aceste dosare am redus semnificativ colaborarea cu firme locale prin recrutarea recentă a unor avocați specializați în drept penal.
Profilul ideal al candidaților juniori implică studii de drept în țară urmate de studii aprofundate în străinătate iar pentru avocații cu mai mulți ani de practică ne interesează și experiența într-o firmă de avocatură specializată pe litigii sau cu un departament puternic de litigii și arbitraj. Specificul portofoliului nostru de clienți impune abilitatea de a comunica în scris și oral la un nivel avansat în limba engleză.
Pentru mine personal cea mai semnificativă victorie recentă implică reprezentarea cu succes în două procese în primă instanță și în apel în fața Tribunalului din Brașov și a Tribunalului Râmnicu –Vâlcea a unui ONG care activează în domeniul conservării mediului (ecologiei). Acest ONG contribuie substanțial la conservarea fondului forestier și la promovarea pe plan internațional a patrimoniului natural și cultural al României. Acțiunea privește angajarea răspunderii civile delictuale pentru vehicularea de informații false în România prin mijloace electronice și presă. Acest proiect este în desfășurare în căi de atac și este special pentru mine deoarece implică, pe lângă aspectele juridice și lupta cu dezinformarea și mentalitățile retrograde care de multe ori frânează progresul României.
Dezvoltarea activității pe această arie de practică, în special prin intensificarea colaborării internaționale cu alte firme de avocatură specializate în criminalitate economică trans-frontalieră este o prioritate pentru mine.